Evenimente

Stimaţi colegi şi prieteni,

Avem plăcerea şi onoarea să vă invităm la Cel de al III-lea Congres Naţional de Chirurgie Minim Invazivă în Ginecologie, ce va avea loc la Arad, România, în perioada 02-04 Iunie 2016. În cadrul aceluiași eveniment se va desfășura și Primul Summit Euro-Asiatic de Chirurgie Minim Invazivă în colaborare cu The Society of Laparoendoscopic Surgeons (SLS) și Societățiile Naționale din Europa și Asia afiliate SLS. În acest fel, manifestarea se va bucura de prezența a numeroși membrii ai actualului board al SLS și ai Societăților afiliate – practic liderii mondiali și creatorii de inovație în domeniul chirugiei minim invazive. În preambulul Congresului, va avea loc la Timișoara și un curs practic de Chirurgie Laparoscopică organizat cu sprijinul acelorași structuri.

Ne propunem ca prin tematica abordată şi personalităţile ştiinţifice care ne vor onora cu prezenţa la această manifestare, să dechidem noi orizonturi în România și să avansăm domeniul chirurgiei laparoscopice în ginecologie în zone mai puțin explorate până în momentul de față. Vă aşteptăm cu drag la Arad și Timişoara si vă asigurăm de cele mai prieteneşti momente petrecute împreună, atât din punct de vedere ştiinţific cât şi social.

Pentru inscriere intrati pe http://www.srcmig3.com/

Preşedintele congresului,
Prof. Dr. Marius Craina

Preşedintele executiv al SRCMIG,
Prof. Dr. Nicolae N. Suciu